Ne mai traim si noi viata putin?!

„Happy Anniversary! You registered on WordPress.com 4 years ago! Thanks for flying with us. Keep up the good blogging!”

Oau! Ce-a trecut timpul! Am blog de 4 ani?! Evident, neglijat si pustiu el cam de 2 ani, dar am blog de 4 ani?!

Imi aduc aminte de primul meu articol pe care il citisera cativa prieteni de-ai mei si, apreciat fiind, m-a facut sa-mi fac blog. E inca valabil articolul, desi e genul de articol cu care mi-e mai mult jena – caci atat de naiva, prostuta si infantila eram. Ca si acum, de altfel, dar in doze mult mai mici in vremea asta. Mereu mi-a placut sa cred ca m-am mai maturizat putin.

Desi, le tot zic prietenelor si cunostintelor mele ca – din punctul meu de vedere – oamenii pastreaza fix aceleasi tipologii ca in liceu, atat doar ca imbatranesc, nu neaparat ca se maturizeaza. Cred ca pseudomaturizarea asta este cumva fortata, in ideea in care nu ne mai permitem la o anumita varsta sa ne mai maimutarim si piscim atat de mult, in concluzie abordam o postura mai serioasa, specifica varstei.

Revenind, insa, la ideea mea, chiar daca poate se aplica doar oamenilor mediocri care nu ies din conditia lor, ramanem aceleasi tipologii din liceu: tocilarii – care muncesc din greu dar sunt intrecuti de persoana inteligenta care prinde repede orice informatie, preferatii profilor – respectiv ai sefilor, antipaticii profilor/sefilor, lingusitorii, plangaciosii si etern obositii, nemultumitii, persoanele care nu reusesc sa aiba rezultate mai bune – orice ar face, smecherasii, descurcaretii, ingamfatii, antisocialii, petrecaretii, fotbalistii, liderii si lista poate continua.

*

Am perioade in care sunt nemultumita de stadiul la care am ajuns – caci nu e suficient, nu doar in ideea in care toti ne dorim si mai mult, ci in ideea in care mi se pare ca ceea ce am acum nu e suficient pentru… acum. Ma gandesc ca imediat fac 24 de ani (nu-i asa ca cifra asta suna asa, batranicioasa?! cumva, un fel de inceputul sfarsitului – cui nu-i plac exagerarile mele?!) si nu doar pentru ca nu am reusit sa fac ce mi-am propus (dar oare ce mi-am propus?!), ci… nu sunt eu cea pe care o voiam la 24 de ani.

Dar nu ma plang, doar concluzionez, caci responsabila-s eu. Asa cum tot eu sunt responsabila de faptul ca nu reusesc sa-mi fac timp pentru lucrurile si oamenii dragi mie, chit ca ma seaca de puteri jobul caci „e perioada aia din an”, perioada aia cand e soare si placut afara dar tu zumzai ca o albinuta caci esti om mare de acum. Desi ai doar un metru si-un zambet ar trebui sa fii cu cateva hohote de ras mai fericit.

Am perioade in care incerc sa-mi pun ordine in ganduri, in prioritati, in obiective, dorinte si… oameni. Ma uit in jur si vad ca multi dintre noi stau in aceeasi si aceeasi rutina, fara a trai pe bune. Si uneori deraiez si eu si parca-s ca ei.

Imbatranesc, asta simt, desi is doar la inceputul vietii, fir-ar. Trebuie sa port ochelari, am dureri de spate, in weekend prefer sa dorm non stop, atat de tare ma epuizeaza o saptamana de munca, iar daca pierd o noapte, resimt asta o saptamana intreaga.

Trebuie sa recunosc ca simt o usoara invidie pentru oamenii care nu stiu cum fac, dar reusesc. Reusesc sa aiba o cariera de succes, familie, o multime de prieteni, sa invete, sa calatoreasca, sa se maturizeze, sa imbatraneasca frumos, fara cearcane si fara vitamine.

Simt o mica-mica invidie pentru nepasatorii astia buimaci si idealisti care se descurca din nimic si o tin din petreceri in petreceri.. Genul asta de oameni care intra intr-un local, oricare ar fi el, si cunosc jumatate din persoanele de acolo.

Simt o mare invidie pentru  tipologia omului „bun cu toti pe care eu n-am sa reusesc niciodata sa fiu”.

Si lista continua. Dar din invidii si vise nu traiesti. Nu cresti, nu te maturizezi, nu evoluezi, ci doar imbatranesti.. urat. Iar eu nu-mi doresc asta. N-o sa las sa se intample asta. Sper ca nici voi.

Sa ne dezmortim putin si ca-ncepem sa aplicam mai mult acest “You only live once, but if you do it right, once is enough.” (Make it count! – “Buy the ticket, take the ride.”) la care si eu tanjesc de mult, mult timp.

Caci nu e timp. Nu mai e timp. Oamenii vin si pleaca, oportunitatile la fel, iar fiecare varsta are magia ei. N-o rata pe a ta.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s