„Now I hold my head up high.”

 (Mi-e foarte dor sa scriu. Citesc uneori articole vechi si nu imi vine sa cred ca eu sunt omul care le-a scris. Uneori am scris prostii, uneori am depasit limite, uneori… Dar mi-e dor. E ca si cum ti-ai uita o parte din tine. Eu insa nu am uitat-o, doar ca… nu o mai regasesc. Sper ca doar … deocamdata. Caci mi-e al naibii de dor.)

De multe ori, ascultand vreo piesa, traind vreun moment anume, sau… doar asa, pur .. si .. simplu… am avut tendinta sa scriu… caci asta e modul meu de a… ma descarca, poate? Mai jos sunt niste paragrafe, toate scrise in perioade diferite, pe care, desi parea greu si desi probabil se vede ca nu se impletesc perfect… am vrut sa le pun aici, intr-un singur articol..

Articolul de mai jos, pentru cine o fi apucat sa-l citeasca, vine putin ca o contradictie pentru omul pentru care „Trust your heart if the seas catch fire, live by love though the stars walk backwards.” e unul din citatele preferate. Nu pot insa nici sa ma detasez de tot ce am scris acolo pentru ca imi apartin cuvintele si inca-cred in ele. Poate doar nu intr-o maniera atat de… de hatereala maxima.

Unele cautari care-mi vin de pe Google ma amuza. Altele… imi amintesc. De lucruri. Momente, perioade, oameni. Si-atunci imi vine sa scriu. De cele mai multe ori ma opresc caci imi pierd inspiratia in 2 minute. Sau… scriu urat si despre subiecte care nu merita sa ma obosesc. Sau oameni pentru care… . Nu stiu daca sa-mi fie dor de mine sau sa ma consider invingatoare ca sunt aici. Majoritatea cautarilor, in afara de cele precum « Ally McBeal cu cine ramane? »… of, de-ai sti ca… nu ramane… ma duc cu gandul catre… Sa zicem c-am fost indragostita odata. Desi de cele mai multe ori imi place sa nu recunosc asta. Poate pentru ca imi imaginez ca o face sa nu mai fie reala. „There has been much tragedy in my life and at least half of it actually happened.” Well, probabil cam asa a fost in povestea mea. Sau nu.

E drept ca fiecare-si vede de viata lui si timp de zile, saptamani sau luni nici nu ne amintim unul de celalalt. Pana cand.. dai de un clip care-ti aminteste de serialul la care va uitati impreuna, pana cand asculti o melodie pe care cu ceva vreme in urma ai plans, gandindu-te la el, pana cand vreun actor incredibil de dragut si de sarmant zambeste si-ti.. aminteste de zambetul lui. Si parca nu poti sa nu plangi si parca nu poti sa nu iti zici ca… inca tii la el.

Auzisem intr-un film replica „I think you only really get over somebody… when you find somebody else that you care about more.” Credeam si eu cu tarie in ea. Chiar credeam ca ai o sensibilitate anume pentru omul pentru care ai suferit, sensibilitate care poate sa nu iti treaca niciodata de tot sau, in cel mai bun caz, iti poate trece, rana nu mai doare, cicatricile nu se mai vad, doar in momentul in care ai pe altcineva in suflet. Ei bine, mi s-a demonstrat ca nu e asa. Poate nu tine de taria ta ca om, poate chiar tine de greselile respectivului, poate tine de faptul ca te-ai schimbat, catusi de putin, ai evoluat, catusi de putin, si ai reusit sa vezi omul altfel, si sa il dai astfel jos de pe piedestal sau oriunde l-ai fi asezat in trecut. Asadar, din mica-proprie experienta va spun, se poate! Oh, dar cum se poate! E drept, dupa ce esti ranita, fie fizic, fie sufleteste, si, cu toate astea, treci peste, ierti/uiti, ai crede ca nu mai e mare lucru care sa te poata ajuta sa treci peste. Ei bine, cred ca mai bun decat un altcineva care sa te vindece de un initial EL, esti… chiar tu. E o lupta castigata cu tine insuti fara ajutoare.

Cunosc atat, dar atat de multi oameni care aveau aceeasi problema ca a mea sau chiar mult, mult mai “grava”. Si nu ai ce sa le spui, cum sa ii consolezi, decat cerandu-le sa aiba rabdare, sa treaca timp. Stiu cat ii enerveaza sa auda asta. Am auzit-o si eu de atatea ori… Dar… Sunt sigura ca, mai devreme sau mai tarziu, vor fi mandri de ei ca au reusit sa se detaseze. Si ce sentiment grozav e! Putin trist, dar al naibii de grozav! 🙂

Anunțuri

6 gânduri despre “„Now I hold my head up high.”

  1. ce bine ca mai scri si tu cate ceva 🙂
    nu stiu daca timpul ajuta, eu n-am fost niciodata de acord cu aceasta sintagma dar stiu ca la un moment dat dupa ce te lupti cu toate morile de vant reusesti sa-ti gasesti echilibrul, ti se duce ceata de pe ochi, si revi la realitate 🙂

  2. Probabil ca nici nu tre’ sa te lupti cu morile de vant (doar daca te referi la faptul ca duci cu tine insuti o lupta) si… nu stiu, nu stiu daca timpul ajuta sau cine, ideea e ca… reuseste al naibii de bine, mai devreme sau mai tarziu. 🙂

  3. Pingback: Chestii mici care îmi plac în blogging « Gânduri rupte din mine

  4. E asa de bine si frumos cand te regaseti in scris,cand ai timp sa-ti asezi gandurile in aliniate neregulate si te gandesti cu drag la cei acre apoi o sa citeasca.

    Ma bucur ca ai mai scris cate putin:)

  5. Cu timpul si rabadrea reusesti aproape orice!
    Sunt de parere ca replica din film e cam adevarata.Am experimentat-o pe cont propriu.

    Iti doresc rabdare multa si sa fi fericita!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s