Am impresia ca traiesc intr-un secol, mileniu absurd… E timpul in care oamenii… isi pierd din ce in ce mai mult din umanitate…
Mi-a fost mereu greu sa fac deosebirea dintre prietenii adevarati si ceilalti. Pe unii i-am triat din start, altii… s-au ajutat singuri sa se trieze.
Dezamagita din toate partile, caci, asa cum si mie imi sta in caracter, dezmagirea e omeneasca, se pare…, am incercat sa cred ca, desi n-am cunoscut-o eu (in starea ei pura), prietenia adevarata exista. Trebuie sa existe. Doar ca… observ ca nici macar oamenii care au acelasi sange ca tine, nici macar fratii tai sau propria mama nu iti dau sfaturi sau nu te ajuta fara sa nu existe vreun motiv, cat de mic, egoist de-al lor. Asa cum oamenii, la aparitia celui mai mic si neinsemnat, dar egoist motiv, te vor parasi intr-un fel sau altul, intr-un moment sau altul.
Si-atunci ma intreb … chiar traim in lumea asta in care absolut nimeni nu va fi 100% acolo, pentru tine? Inteleg ca unele sentimente cantaresc mai mult decat altele… Vei fi preferat in detrimentul altora, asa cum altii vor fi preferati in detrimentul tau..
Iubiti care vor inceta sa te mai iubeasca, te vor parasi, te vor trada… Prieteni care se vor lua “cu toate ale lor” si nu vor mai putea sa fie langa tine asa cum ti-ai dori… Parinti care vor dori sa iti fie bine, dar daca s-ar putea atata timp cat ramai langa ei…
Cred ca am nevoie sa ma indragostesc si, daca s-ar putea, sa mi se raspunda la fel caci… zau ca-mi doresc sa vad cum e cand un om te poate iubi pur si simplu pentru ceea ce esti… desi, cel mai probabil, si asta… pana intr-o zi.
Eu, una, traiesc in lumea in care omul pe care l-am iubit cel mai mult pe pamantul asta a devenit, desi n-as fi crezut niciodata, absolut niciodata, aproape un oarecare… Cred ca il respect mai mult pentru amintirea celui care a insemnat ceva pentru mine candva si… atat.
« Ce trist e, Ilinco, sa nu mai poti vibra la sunetul unei voci pentru care ti-ai fi dat viata! »
Dar postul asta nu e despre el… sau despre oamenii care m-au dezamagit… e o concluzie generala pe care evitam cu orice putinta sa o trag… pentru ca sunt un om naiv si, desi ma incapatanez sa o neg, dependent de cei dragi ai lui, sau, in fine, de oameni…sunt omul care investeste, de cele mai multe ori, mult in ei… nu sunt, poate, omul pe care eu mi-as dori sa il am alaturi, dar sunt omul care mi-as dori sa ma iubeasca sincer…ca prieten, ca nepot, ca iubit…
Daca ma incapatanez sa spun ca „me, myself and I, that’s all I got” voi fi catalogata drept o singuratica… ceea ce e partial adevarat… Cred doar ca sunt mai drastica si … Probabil suntem prea ocupati, prea superficiali si, de ce nu, prea fricosi sa recunoastem ca… in lumea asta, fiecare e pentru el. Si atat.
Blogu' lu' Pompi 