Imbatranim?!

Cred ca nu e articol in care sa nu zic cat de dor mi-e sa scriu pe blog si in care sa nu ma plang ca nu mai pot, nu mai pot, nu mai merge treaba… Chiar vorbeam cu Emmis (alta cu blog si-mai-in-paragina-decat-mine) ca… pe vremea cand scriam si noi des si frumos si vedeam oameni lasandu-se de scris, ne imaginam ca e imposibil sa ni se intample asta si noua. Dar, fara sa o premeditezi, te lasi, incet-incet. Ca mai apoi sa nici nu te recunosti cand incepi sa rasfoiesti arhiva. Si n-o zic doar eu…

De fiecare data cand miorlai pe vreo melodie sau la vreun film, dau fuguta la tastatura si scriu. Maxim 5 randuri. Imi dau apoi seama ca… desi inainte o faceam, acum nu mai pot publica randurile alea, pe care le vad fiind atat de penibile acum… E drept, o fi si asta parte din procesul de… maturizare sau, cel putin, parte din procesul de progres… Sper.

Apoi, trebuie sa recunosc ca am, cu siguranta, probleme in ceea ce priveste imaginatia mea bogata (care, evident, lipseste), si probabil scrisul pe blog nu e tocmai ca mersul pe bicicleta (nu ca as avea de unde sa stiu).

Unii… s-au indragostit si s-au mai luat si cu munca si scriu mai rar. Altii profita de ultimii ani de tinerete (ha!) si isi lucreaza fundicul aratos la sala. Mai sunt unii care… isi fac vizibil blogul in functie de cum si cat ninge… Sunt unii care acum pleaca, altii care scriu constant si ma-ntreb… de unde?!… Sunt altii care tot vor sa se intoarca, dar ne amagesc putin si-apoi dispar iar in neant… Si ma-ntreb… imbatranim?! (Cei nementionati se pot simti… tineri, nah! :P) Oricum, ca sa intelegi mai bine despre ce vorbesc, trebuie sa cam faci parte din lumea asta a noastra, a ciudatilor, a soarecilor de biblioteca (?!), a tocilarilor timizi care se ascund in spatele monitorului (?!?!?!?!?!), a oamenilor far’ de ocupatie, zic unii.

Nu, nu scriu postul asta ca sa va spun adio… Caci e posibil sa… incep un capitol nou peste cateva luni si sa imi doresc sa il impartasesc cu voi, de voi putea…

Si nu scriu postul asta nici ca sa va trag de vreo manecuta si nici ca sa va spun ca ma bat unii, altii la cap sa puneam iar de un blogmeet. La vreo vacutza albastra. Mi-ar fi tare drag sa ma (re)intalnesc cu unii din voi, as fi cea mai fericita daca as da startul unei traditii in ceea ce ne priveste, mi-ar fi ciudat sa le zambesc unora.

Oricum ar fi, ramaneti, toti, de la mic la mare, de la cei de la inceputuri pana la cei de abia acum incepatori, o parte dintr-un capitol frumos, incarcat, insa drag mie.

Blogul asta, cu cele bune si grele ale lui, e una din realizarile mele de suflet. Multumesc ca ati facut parte din el.

Nu, nu-mi iau ramas bun. Caci de o scorpie fanatica, scumpica si adorabila si nevrotica si incapatanata si zapacita si cascata si minunata ca mine nu se scapa-asa usor! Cred. Sper. Zic. 🙂

Anunțuri

13 gânduri despre “Imbatranim?!

  1. Poate că eu nu îmbătrânesc sau progresez… 😛
    Eh… eu am îmbătrânit din multe puncte de vedere înainte de a începe blogul. La mine etapa: „penibil tot ce scriu” s-a petrecut pe hârtie.

  2. Poate tu îmbătrânești, la vârsta aia ”imensă” pe care o ai, eu simt exact contrariul :)))))) și vorbesc serios!

  3. De cand am început serviciul (adică de un an de zile), timpul de scris pe blog s-a restrâns considerabil. Deci nu trăirea tinereţii care mi-a mai rămas mă împiedică să bloguiesc :)) Dacă stau bine să mă gândesc, mi-o trăiam mai mişto atunci. Acum abia am timp să mănânc şi să dorm:(

  4. Draga mea, eu am decis sa ii dau o pauza blogului si implicit mie insa deja ma mananca degetutele sa ma intorc inapoi (am umplut o jumatate de caiet cu prostii de-ale mele pe care le-as trece in online, cu ganduri, constatari si sentimente, pe care prefer sa le mai tin totusi pentru mine putin). Si nu stiu daca e neaparat vorba de imbatranire si nu cumva de maturizare. Stii? Multa vreme mi-am dorit sa cresc, sa am responsabilitati si sarcini serioase, sa am agenda in care sa-mi trec taskurile pentru a doua zi, sa imi sune telefonul intr-una si sa raspund „Petronela Bruma, buna ziua!”, sa ma simt om mare. Si am primit ce am vrut. Doar ca s-a intamplat parca prea peste noapte. Parca prea m-am trezit intr-o dimineata cu o desaga de raspunderi, de sarcini, cu vreo doua agende in care ar trebui sa notez „Respira” ca nu cumva in vartejul asta sa uit sa trag cate o gura de aer si ma ma trezesc dusa pe la Eternitate, cu telefoane care suna intr-una si pe care am chef sa le las pe silent si sa nu mai aud taraiala aia continua. Deci, vezi tu, pauza mea are rolul de perioada de acomodare, de impacare cu noul statut- cel de om mare, perioada in care trebuie sa gasesc solutia pentru a-mi rezerva si putin timp pentru suflet. De revenit in locul unde te-am cunoscut pe tine, am sa revin. Pentru ca mi-s dragi randurile acelea si pentru ca-mi sunteti dragi tu si cei intalniti acolo.
    Te imbratisez cu mult drag.

  5. One more thing… cred că nu e vorba de timpul propriu-zis, cât despre starea pe care trebuie să o am când scriu (relaxare totalis :D). Nu m-am mai întâlnit de mult timp cu starea aia :-s

  6. nici eu nu ma imaginez niciodata parasind blogul, nu scriu zilnic dar il verific zilnic 🙂
    nu stiu ce ar tb sa se intample ca sa nu mai scriu 🙂

  7. cei nemeționați n-au intrat încă într-o analiză completă :))) eu unul m-am întrebat până la ce vârstă o să reziste blogul meu, dar nu am reușit să rostesc sau măcar să gândesc vreo vârstă. Ar fi ceva tare să reziste până la pensie :)))

  8. Nici sa nu indraznesti sa ne lasi fara tine! :* mai cu probleme, mai cu lipsa de timp, trebuie sa fii prezenta aici! Am observat si eu ca bloggerii din generatia noastra ( Doamne, cum suna! ) s-au cam dat la fund… si eu am inceput sa scriu si sa citesc mai rar, dar tot misc un pic prin blogosfera cum pot. Fara scorpiile de noi nu se poate! :> :*

  9. Pai e cel mai bine sa scrii 5 randuri si sa le publici in fiecare zi. E bine pentru suflet. Ca o terapie. Apoi poti sa revii asupra postului si sa completezi/modifici ce nu se asorteaza.
    Sau scrie de te telefonul mobil, cand esti in asteptare.
    Lumea ar fi mai buna si mai frumoasa daca oamenii ar scrie pe bloguri.

  10. Eu una nu stiu daca am imbatranit, dar mai neserioasa sigur m-am facut :)) Adica na, stii cum zice „blogging requires passion and authority. which leaves out most people.” Nu stiu exact ce mi-a lipsit mie, dar de lipsit sigur a lipsit ceva, trezindu-ma exact ca tine ca as scrie, dar parca totusi nu. Si de nu m-ai fi numit aici, tot m-as fi simtit cu musca pe caciula. Cum am si facut-o de altfel, inca de cand am inceput sa citesc, inainte sa ajung la partea unde sunt eu indicata.
    Nu stiu cat s-a schimbat acum situatia, dar ramane de vazut. Poate intinerim si noi acum, o data cu primavara. Doar n-om lasa „generatia noastra”, vorba lui Choco, sa se duca de rapa :))

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s