„And suddenly I can not remember who I used to be.”

… Zilele astea am pe repeat niste piese de ale lui Toni Braxton. Care ma tortureaza putin. Dar pe care am reusit sa atipesc in seara asta. Si-mi era cald. Si-mi era bine. Am adormit suparata dar somnul a demonstrat inca o data ca mi-e cel mai bun medicament. Si prieten, probabil.

Am senzatia aia de “mi-e atat de bine” desi, probabil, … mi-e putin cam rau. Si nu fizic. Am avut-o si ieri seara. Desi parca rasturnasem un lant de piese de domino, reusisem sa imi pastrez buna dispozitie. Asa cum fac si acum. Sau incerc.

Ninge. Incet si probabil destul de des, dar parca nu asa cum imi place mie. “Nasuc inghetat si fericit”. Cat de copil sunt… Si asta ma face sa ma simt singura uneori. Si… hopeless. Si… homeless.

Astept sa vina iarna, desi urasc sa-nghet. Astept sa vina Craciunul. Desi nu mai cred in minuni. Si magie.

*

Nu stiu de ce, dar e o tristete atat de mare in spatele acestor cuvinte. Si banuiesc ca nimic nu poate sa mi-o mascheze.

*

Vreau sa am 4 ani. Eram atat de fericita. Si oamenii ma iubeau neconditionat. Nu trebuia sa-mi fac fericiti parintii platind facturile sau luandu-mi examenele. Nu trebuia sa imi pastrez prietenii decat jucandu-ma cu ei. La propriu. Nu trebuia sa-mi cuceresc colegul de gradinita incercand sa fiu perfecta. Sau mai slaba sau mai frumoasa sau mai inteligenta. Atunci nu trebuia sa plang decat atunci cand cadeam. La propriu. Nu trebuia sa imi placa de mine. Eram placuta tuturor. Si hazlie si scumpa si aveam ochi frumosi.

*

Mi-am pierdut ochii de copil. Si pentru asta o sa ma invinovatesc mereu.

*

Sorry ‘cause I’m not all those things you people want me to be. I can’t. I just can’t reach it. I just can’t be good enough. For none of you.

Anunțuri