Si parca doare…

Post relativ sensibilos. Catre nimeni. Doar catre… mine.

Stiti luminitele alea multe, multe, mici, mici si colorate care..unesc orasul de.. cer ? Luminitele alea ma dor. Mereu m-au durut. Inca de cand eram mica. Probabil pentru ca mereu le-am asociat cu o plecare sau cu un sfarsit. Pe drumul inapoi acasa, doar atunci, te opresti si-ti dai sansa sa le arunci mai mult de o privire. Luminitele astea ma fac sa plang. Sau sa regret. Daca ma intorc seara de la bunici, ma asez mereu la geam, parca asteptandu-mi pedeapsa. Privind la luminitele astea, parca privesc la ce-am lasat in urma, de asta ma dor atat. Daca ma intorc dintr-un alt loc, parca implor timpul sa se dea singur inapoi, stii ? Mi-e greu sa ma despart de locuri, mai ales daca de ele ma leaga amintiri sau oameni dragi. Urasc intorsul acasa si urasc afurisitele astea de luminite si afurisitele astea de stelutze luminoase, tocmai pentru ca-mi plac atat de mult…

*

Astazi am inteles, nu doar simtit, dorinta aia nebuna de a trage dintr-o tigara.

Ah !

*

Cand eram mai mica si blegutza – de parca acum as fi mare si divinutza – am avut si eu 1, 2 tentative de a scrie poezii. Citindu-le acum (am 3 poezii in care vorbesc despre lipsa dorintei de a trai, ca sa nu zic « moarte », si despre singuratatea pe care o simti cand totusi e plin de oameni langa tine…), mi se par aproape penibile, la fel ca actiunile mele din trecut, ca modul in care am interactionat cu unii oameni, ca felul in care am simtit. Chocolate mi-a dat odata  o poezie de a ei, m-a uimit, efectiv. Nu era deloc genul de poezie naiva, era pur si simplu o poezie bine scrisa, frumos pictata care reusea sa transmita. Stari, emotii, sentimente. Poate-ti faci curaj, micutzo, s-o arati lumii. Cred ca nu-mi pot ascunde invidia pentru oamenii astia c-un remarcabil talent la scris, cu o imaginatie bogata si o originalitate debordanta. (Pe bloguri, spre exemplu, am intalnit stiluri aparte la Adia si Dashurya.) Nu pot ascunde insa nici cat de tare ma enerveaza aceiasi oameni pentru ca aleg sa nu scrie sau, daca o fac, sa nu publice, sa nu impartaseasca. Cunosc cel putin o astfel de persoana si rau imi pare ca nu am insistat mai mult atunci cand as fi putut-o face. Nu m-ar surprinde insa sa-i gasesc cartea prin librarii peste 4-5 ani. (Pentru ca povestea lui David si a Dianei trebuie sa aiba un final fericit, stii ?)

Cautand prin caietele din liceu o poezie pe care sa o public, am rascolit o parte a trecutului la care nu pot ramane imuna. Mi-am dorit mereu sa scap de liceu de parca ar fi fost o povara, insa acum am un dor si un gol imens, si vreau sa primesc iar tezele si lucrarile de la romana cu note de 9, de 10, ma ajutau sa fiu, cumva, un om mai… multumit de el. E un dor groaznic caci e dorul ala pe care-l simti pentru un om sau un lucru pe care nu-l mai poti avea niciodata in viata ta. Rasfoind caietele de romana am rasfoit un eu pe care nu-l mai tineam minte. E ca si cum ai avea inca suflet si totusi, ai uitat ca-l ai.

Poeziile mele parca-s scrise de un copil de 8 ani, dar poate tocmai infantilitatea lor invita la incercarea de a intelege dincolo de cuvinte…

Scrisa acum cateva saptamani:

Dac-ai sti…

As alerga-n bratele tale si te-as tine strans, strans, strans.

Strans, strans.

Dac-ai sti cat am tanjit dupa imbratisarea asta…

Si dac-ai sti ca nu ti-as da niciodata drumul.

Dar absolut deloc.

Niciodata.

M-as intoarce tot aici si atunci cand as avea nevoie de bratele tale puternice

sa-mi poarte povara sufletului,

M-as intoarce tot aici cand bratele mele n-ar fi suficiente

sa cuprinda nemarginita-mi fericire,

M-as intoarce tot aici sa cer o mangaiere pe crestet

cand lacrima-mi curge.

M-as intoarce tot aici,

aici, aici,

oricand,

caci e cald,

si bine,

si liniste,

si pace.

Scrise acum cativa ani:

Incerc sa supravietuiesc

Intr-o lume plina de fitze,

de trenduri

si de tzoale de firma ;

Vreau doar sa zambesc

dar ma inec

in oceanul

in care

altii

se plimba cu iahtul.

*

Ma simt atat de singura ;

Plutesc parca

si am impresia ca traiesc.

Am o mie de probleme;

Cum naiba le rezolv?

cand totul in jurul meu

e atat de fals,

atat de negru,

atat de lipsit de caldura…

Vad nimic

si simt ca mor

de atata

ne-singuratate.

Anunțuri