Franturi de copilarie.

[ Ca tot veni vorba de copilarie si de cat de copilaroasa sunt eu… TREBUIE sa cititi asta la Grapefruits. Am ziiis! ]

Pui cu puf de aur moale,
Şapte sunt prin curte.
Umblă-n picioruşe goale,
Sprintene şi scurte.

Piuie de viaţă nouă
Cu un glas ca aţa:
„Am ieşit şi noi din ouă –
Bună dimineaţa!”

Postul asta e foarte, foarte personal. In timp ce-l scriam mi-am dat seama de asta…

E posibil sa o mai fi spus, insa, pe langa visul greu realizabil de a avea o familie fericita, sot iubitor, copil, cariera, situatie financiara buna s.a., cel mai mult pe lumea asta imi doresc ( bine, pe langa acel „ Sa dorm”, pe care mi-l doresc mult pentru ca, infiderent de cosmarurile pe care le pot avea, reprezinta portita mea de scapare.. )… imi doresc sa am 4 ani. A fost cea mai fericita perioada a vietii mele. Exact, fara grijile de adolescent sau de adult, fara trezit dimineata ( ai mei m-au dat la gradinita doar de la 5 ani ), fara invatat, platit facturi s.a.

Am fost o rasfatata si jumatate. Ar trebui sa multumesc mai mult pentru perioada respectiva, dar momentan… nu am cui.

Primeam zilnic ‘pasa’ plina cu dulciuri ( momentul in care ajungea bunicul meu acasa cu ‘pasa’ era… magic! ), aveam pungi intregi de surprize de la oua Kinder, aveam papusi frumoase, cu fel de fel de accesorii, aveam o bicicleta rosie cu cosulet in fata, aveam o motoreta cu care faceam ravagii prin curte, aveam fel de fel de rochite si pantofiori. Inchid ochii si-mi vad rochitele… Aveam rochite albe superbe, de domnisoara de onoare, rochite rosii, una mov foarte frumoasa, niste cizmulite albe cu stelutze argintii, saboti negri, lacuiti cu talpa groasa adusi din Chisinau… Aveam niste bondite ( = cojocel ) si eu si bunica mea, iar bunicul meu, un mistocar si jumatate, ma invatase sa cant „Si mi-am luat bondita noua/ Si eu, si mama,/ Si suntem curve amandoua/ Si eu, si mama.”…

Marturisirea asta o sa ma coste; nici cele mai bune prietene ale mele nu cred ca stiu asta… Cand m-am nascut, bunicul meu zice ca eram neagra. ( Minte, bineinteles! ) El insinueaza ca aveam doar palmele si talpile albe si-n rest eram tare colorata. Si din acest motiv, mi-a spus „Romi”. Cand aveam vreo 4 ani, dupa ce murise tatal meu, imi cumparase bunicul o vioara de jucarie. Si compusese el o melodie, mi-o amintesc si acum „Romi, draga, eu pe tine te iubeeeesc,/ Pentru tine, draga Romi, pe-asta lume eu traieeesc.”… ( Daca scriam pe foaie, as fi lacrimat pe ea; asa, mi-am udat doar tastele… ).

Astazi citeam la Dono ceva legat de moda de dinainte de ’89. Eu n-am prins decat vremea de dupa ’89. Imi amintesc perfect de bocancii mei negri, de costumul meu mov inchis, de fustita cu crapatura si fundita, mov, de costumasul meu galben, de vesta mea de blugi… Imi vin imaginile-n minte si regret nespus ca s-au dus vremurile alea. ( Venind vorba de culoarea mov… hm,  inainte sa afle ca este insarcinata cu mine sau inainte sa ma nasca, nu stiu exact, mama a visat o zambila mov. Una din matusile mele i-a spus ca… va naste un copil negricios. A ramas doar preferinta mea pentru aceasta culoare si preferinta mamei mele pentru floare. Culoarea pielii mele s-o fi dus intre timp [Desi io n-am fost niciodata neagra! Clar?!] )

Cand eram mica, ai mei imi sareau mereu in cap datorita relatiei mele de prietenie cu doua, trei fete. Pentru ca aveau o situatie materiala mai proasta decat noi sau pentru ca nu aveau aceeasi…’educatie’. Stiu, vorbesc de parca as fi avut sange albastru, total neadevarat, si poate ca diferentele dintre noi nu erau atat de mari. Probabil ai mei sunt niste snobi. Cu siguranta erau daca incercau sa imi impuna lucrurile alea. Da’ io eram mult prea incapatanata sa ascult de sfaturile lor. Uneori regret, alteori nu. Imi amintesc de o chestie amuzanta… aveam pana in 10 ani si am mers la o vecina; manca paine cu untura si cu zahar. Noi, acasa, nu mancam niciodata untura pe paine, habar n-aveam ca e un fel de mancare. Initial, mi s-a parut gretoasa, dar prietena mea m-a convins sa mananc si, dupa ce i-am consumat ei untura ( evident ca imi placuse enorm ), am fugit repede acasa si i-am cerut cu disperare bunicii mele paine cu untura. Slanina insa nu mananc aproape niciodata, sunt o mofturoasa, stiu. Imi placea doar soricul, asa cum imi placeau doar piscoturile de pe torturile diplomat.

Am multe amintiri, asa cum sunt sigura ca fiecare dintre noi are, mai vesele sau mai nefericite… Pe perdeaua din sufragerie imi amintesc ca bunicul meu imi agata toate inimioarele rosii pe care le primeam la gradi ( niciodata n-am primit inimioara neagra! ). Cand primeam musafiri, inimioarele erau motiv de lauda, evident.

Zilele trecute mi-a venit in minte o imagine cu mine… ahm, bunicul meu avea o firma si mereu avea treaba la banci si alte dracovenii (cand mergeam cu el la BNR ma dadea mereu in masinutele din Piata Sfatului, ah, nebunia mea!). Si eu stateam pe bancheta din spate a masinii, mereu aveam hartoage si pixuri sa scrie, coloreze copilu’ (activitatea asta ma obosea atat de tare incat mereu, pana ajungeam acasa, adormeam in masina si bunicul trebuia sa ma care pe brate pana in casa.). Si aveam io un pix din care nu stiu cum naiba am facut da’ am supt toata pasta. Bai si-avea un gust groaznic, oribil. Mi-era.. habar n-am ce imi era… sa ii spun bunicului meu ce boacana am facut si am stat ca proasta cateva zeci de minute pana vede bunica-meu ce-i la gura mea: eram toata plina de pasta albastra la gura. A fost un moment pe care nu-l voi uita. Asa cum nu voi uita nici momentul in care, stand de vorba cu a treia mea mama, R., Dumnezeu sa o odihneasca, am deschis usa cuptorului de la aragaz, m-am suit pe ea si mi-am dat oala cu ciorba pe picior. Pf, am fugit si m-am ascuns intr-o camera, mama ma cauta disperata, mie-mi era frica sa nu ma certe… Si-acum am semn pe picior…

Da’-n general am fost un copil cuminte, sclifosit chiar, nu mi-am rupt nicio mana, niciun picior, rar ma zgariam, invineteam pentru ca… v-am mai spus, eram genul printesica si nicidecum nu eram o zbuciumata. Faceam doar nazbatii mici, gen furam rujurile din gentile angajatelor si ma dadeam invers cu ele, adica vertical, nu orizontal, inchipuiti-va cum puteam sa arat.

Pentru toate astea si pentru altele asemenea, imi doresc si eu o fetita. Un ghemotoc de om pe care sa-l rasfat, sa-l invat, sa-l alint, sa-i fiu alaturi…

Bunicul meu mi-a oferit copilaria pe care el nu a avut-o. Eu vreau sa ii ofer copilului meu copilaria pe care am avut-o eu si chiar mai mult de-atat…

Ma numesc Pinocchio
Si am nasul lung
De intind o mana
Nu pot sa-l ajung

Refren:
Hai duri, duri
Hai duri da,

Hai duri, duri
Nasul cu belea.

La un colt de strada

Sta o baba schioapa

S-a uitat la nasul meu

Si-a cazut sub groapa.

Ref.

La o-nmormantare

Lumea-n loc sa planga

S-a uitat la nasul meu

Si-a-nceput sa rada.

Ref.

Mai multe melodii ale copilariei noastre, aici.

P.S.: „Fetita mea e bolnavioara, ceiulet nu vrea sa bea, pastile nu vrea sa ia, vrea bomboane, ciocolata, prajituri si inghetata, dar decat sa-i faca rau, mai bine le mananc eu.” – Ceva de genul asta imi spunea mama cand eram bolnava si nici acum, cand am 20 de ani, n-o opreste nimic sa-mi trimita versurile astea printr-un sms…

Anunțuri

24 de gânduri despre “Franturi de copilarie.

  1. M-ai daramat na!! 😦
    Asa dor imi e si mie si-asa as da timpul inapoi ( chiar si naivitatea mi-o vreau. ).
    Si eu am sa-i ofer copilasului tot ceea ce-am avut de la jucarii pana la… educatie !! 😀

  2. Si pe mine m-ai daramat, Hubbis. :-< Mi-e tare dor de vremurile alea. Am avut o copilarie extraordinar de frumoasa. Cateodata mi-e teama ca mai uit din amintirile alea si chiar as vrea sa le pastrez in memorie pe toate.

  3. Tot respectul meu pentru bunicul tău se pare ca a completat cu brio absenta tatălui tău încă din copilărie.
    Sunt convins ca la un moment dat o sa ai familia ta și indiferent ca va fi băiat sau fetita, sau poate o sa ai și fata si băiat, o sa le dăruiești tot ce ai mai bun. >:D:D:D<

  4. Andra…scriind postul asta mi-am amintit una, alta… Oricum, nu cred ca lucrurile astea se uita intr-o viata de om. Poate nici in 5 nu s-ar uita!
    Viorel…nu ma asteptam de la tine sa fii atat de profund legat de…de ceea ce a…de bunicul meu… Asa este, m-a facut sa nu simt lipsa tatalui…

  5. Doamne ce bine mi’ai facut!:X Merci!
    Eram asa prapadita de ganduri si acultand cantecelele astea curate,am devenit iarasi”zambilici”ptr cateva clipe.Ce frumos mai era la gradinita,in clasele mici:x…
    „Pinocchio”mai avea cateva strofe parca:-?.Ahh!imi infloreste inima:”>.

  6. Doamne ce bine mi’ai facut!:X Merci!
    Eram prapadita de ganduri,dar ptr o clipa am devin iar „zambilici”:”>.Ce vremuri bune erau la gradinita,in clasele mici…
    Parca la”Pinocchio”mai erau cateva strofe:-?.Nu mai stiu…
    Merci inca o data ptr amintirea acelor clipe curate din a mea copilarie:x..

  7. nu stiu ce s’a intamplat,dar primul coment nu aparuse,de aceea am mai dat unul la fel apropae.sterge’le pe ultimele 2.primul a fost „intentionat”:D

  8. M-ai facut sa imi dea lacrimileee :(( eu nu sunt genul care sa tanjeasca prea mult dupa trecut, dar am avut si eu o copilarie linistita si frumoasa, nu am avut scandaluri in casa si am primit mereu cam ce mi-am dorit. Nu am crescut rasfatzata cu toate astea si acum realizez ca, in ciuda faptului ca ai mei aveau o situatie materiala normala, m-au educat ca lumea :-<
    Pe zi ce trece ma minunez de cum sunt copiii in zilele noastre…si toti vor sa creasca. Cu totii am vrut, dar oare am crescut chiar atat de repede…? Am o verisoara de 5 ani care plange mai mereu ca ea nu mai vrea gradinitza, ca vrea la munca " ca oamenii mari"…Si cand o sa fie mare, presimt ca o sa se planga ca vrea sa aiba din nou 5 ani, ca oamenii cu adevarat fericiti…:)

  9. Pai noi cand eram mici nu voiam sa ne facem mari? Eu eram geloasa pe verisoara mea care avea iubit :)) SI trebuia sa il imparta cu mine :-”
    INSA…eu cred ca NICIODATA copiii care vin nu vor mai avea parte de o copilarie ca a noastra. NICIODATA.

  10. Asa e… lumea e atat de diferita fatza de cum era acum 18-20 de ani si oamenii sunt atat de schimbatzi :-< eu ma tot intreb cum or sa creasca copilasii aia care au mame de 15 ani…

  11. Fată, mi-au dat şi mie lacrimile. Şi eu am avut o copilărie frumoasă, am fost răsfăţată, am avut de toate. Tii, ce bine era…
    Ce-mi faci tu mie, fată mică şi zglobie 😉

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s