La limita dintre amabilitate si ipocrizie.

Sunt o persoana amabila? Mda, poate. Sunt o persoana ipocrita? Poate, uneori.

Granita dintre amabilitate si ipocrizie poate fi extrem de fina.

Vorbeam odata cu un bun prieten despre un X-ulescu care nu stie sa foloseasca si anume cratimele. Mai o problema cu o cratima folosita aiurea sau uitata pe vecie, mai o problema cu un i sau doi i sau chiar trei, lucruri care, pe mine, Croco, Ada, Emmis ne cam foarte scot din sarite. ( Acum inchipuiti-va pentru ce motiv de pe lumea asta 4 nebune, relativ diferite intre ele, sunt dezgustate de oamenii cu incapacitatea de a scrie corect. Pen’ca-s demente ? Poate. Pen’ca-s tocilare ? Argh. Pen’ca-s nationaliste convinse si fane Pruteanu?  Pai nu, ba ! N-ati putea accepta faptul ca pur si simplu niste gagici geniale, frumoase si sexy ca noi ele… ahm, pardon, niste domnisorici relativ inteligente ca noi ar dori sa poarte discutii cu oameni care stiE sa vorbeSTE si sa scrie corect. ) Buuun. Si al meu bun prieten imi spune sa-i zic lui X-ulescu : « Bai, X-ulescule, mai du-te-n… clasa a treia si invata sa scrii corect in ma-sa de … invatatoare ca nimic nu va-nvata astia la scoala. » In traducere, « Scumpule nu se scrie c-am scump, ci cam scump, stii ?[clipocit frumos din gene, sa mai scazi din gradul de lezare al omului si din rusinea pe care zic io, in naivitatea mea, o indura respectivu’.] » Mnoh, io il luasem pe « Nu ! » in brate si cu el am ramas. Imi pare rau, imi doresc sa scrii corect cand vorbesti cu mine, dar imi e rusine mie de rusinea ta (sper ca o ai) si nu pot nici in ruptul capului sa te corectez cand gresesti, mai ales nu daca asta ar insemna sa o fac din doua in doua minute. Nu o fac nici din amabilitate, nici din ipocrizie, si, la naiba, despre ele voiam sa vorbesc aici, pur si simplu e jena, e frica de penibil (penibil pe care-l induri TU, nu eu) s.a. [A nu se intelege din frazele de mai sus ca, din punctul meu de vedere, e o crima groaznica, oribila, terifianta sa nu scrii corect. E o ucidere a tuturor regulilor gramatico-ortoepico-ceva, da’ pot sa trec peste. Oarecum.]

Apoi ar veni intrebarea : « Daca prietena ta cea mai buna ar aparea intr-o zi purtand pantaloni de stofa si adidasi, sa zicem, ce ai face ? » Pai in primul rand, as spera ca n-ar aparea in vecii vecilor asa. In al doilea rand, as chema urgent un taxi si as duce-o acasa sa se schimbe. Ho, glumeam. Daca e vorba de a fashion crime, as incerca sa ii sugerez ca x,y,z si in acelasi timp as forma numarul companiei de taximetrie sa o ferim pe fata de hohotele de ras ale celorlalti colegi.

Am ceva amice care se imbraca nu tocmai ok, recent am vazut la una din ele o pereche de jeansi pur si simplu groanizici purtati cu niste cizme hidoase, dar tipa le purta de parca era Blake Lively intr-o rochie Versace. Cum sa-i zic io « Fata, esti incredibil de… Da naibii jos blugii aia de pe tine ! » Nu pot, nu pot sa fac asta ! Nu o voi complimenta pentru cat de grozavi sunt jeansii ei, insa nici nu o voi face sa se simta mizerabil.

Nu pot fi extrem de ipocrita, nu voi incerca sa ma dau bine pe langa tine sa obtin ceea ce imi doresc (decat daca esti, poate, bunica-mea), mai ales pentru ca-s omul care, daca nu te place, pai cam nu te place si buh bye !

Pe de alta parte, incerc sa fiu amabila (cu cine pot si pana la un anumit punct). Nu-mi spuneti ca voi nu zambiti (fals, probabil) cand dati un « Buna ziua. » vecinei care nu va e tocmai simpatica si nu-mi spuneti ca le ziceti tocmai din start « Bine, pa. » celor doi nesuferiti din lista voastra de mess care se baga constant in seama.

Eu zic ca putini dintre noi taie in carne vie si spun adevarul necrutator. Mie imi e greu, pentru ca nu imi doresc sa ranesc oamenii. Nu pot sa fiu rea in sensul ala, sunt eu scorpiutza de fel oricum.

Si mai zic si ca banuiesc ca se-ntampla sa cazi in plasa ipocriziei din cand in cand asa cum zic si ca articolul asta-i lung si plictisitor si tre’ sa-l inchei rapid.

Pam-Pam!

Anunțuri

10 gânduri despre “La limita dintre amabilitate si ipocrizie.

  1. Buna ziua! (zambind)
    Sunt culi blugii amicei, imi plac ei, cizmele si punctul din titlul articolului.
    Ai defini ipocrit daca ti-as spune ca nu-mi place articolul desi imi place?
    Poate intr-un sequel la fel de lung.
    Pam pam!

  2. depinde si de la cine vin aceste sfaturi dar si cine ti le da.
    eu imi permit sa`i zic celei mai bune prietene daca s`a mai ingrasat sau daca ii sta rau cu o haine si accept sfaturi de la ea pentru ca stiu ca`s 100% sincere.
    daca sunt printre alte femei si vad una cu machiajul stricat sau ruj pe dinti ii atrag atentia discret dar evident nu i`as zice unei persoane cu care nu am mari relatii de prietenie ca blugii o fac grasa pentru ca s`ar putea sa creada ca sunt o bagacioasa invidioasa.

  3. Daaaaaaaaaaaaaaaaa, schimba tema! ca si pe mine ma dispera! 😀

    Sunt si ipocrita si amabila si nesimtita (cand e cazul). Doar prietenilor apropiati imi permit sa le spun daca ma deranjeza ceva la ei (chiar si vestimentar), pentru restul sunt diplomata.

    In timp, am invatat sa zambesc si fals, sa gadil orgolii. E greu, dar uneori necesar!

    Sa-ti dau un exemplu recent: ma curteaza un baiat cu care nu am nicio treaba si nici nu vreau, il refuz elegant, zambesc, atitudinea mea fata de el nu se schimba. Insista. Il refuz elegant, nu mai zambesc, atitudinea se schimba. Insista. Il refuz categoric. Insista. Incep sa ma enervez si il evit. Insista. Devin nesimtita!

  4. eu nu am scrupule fata de ceilalti. Daca un strain sau prieten greseste, oare de ce sa nu`i atrag atentia ? In felul asta, poate realizeaza unde a gresit si nu o va mai repeta ! Eu sunt berbec si cer de la ceilalti perfectiune, gresesc ?

  5. Mda, din pacate eu sunt ala care sare cu gura primu’, poate de asta cam in cot ma doare cand sare cineva cu gura si la mine.. doar daca nu-i treaba importanta tare

  6. Prieten adevarat esti cand ii zici sincer in fata omului: „Ma esti prost/obraznic/idiot/vorbaret/insistent / Ma ai facut nu stiu ce boacana. Si cu toate astea, sunt si raman prietenul tau ma si te ajut sa te schimbi in bine.”

    In prietenie nu exista vorbe frumoase spune degeaba si ipocrizie; exista adevar.

    Pentru ca vorbele frumoase ii vor face mai mult rau decat crudul adevar. Pentru ca daca tot se face de rusine, merita ca prieten sa il ajuti sa se faca o singura data.

    Eu n-am probleme la asta. Sunt foarte sincera si am prieteni si mai sinceri (genul care ti-ar spune: „Da-te naibii ce te-ai ingrasat. Zici ca esti gravida. Ditai vaca… Gata! Diseara mergem sa alergam in parc. Scot eu untul din tine.”). Uneori deranjeaza adevarul; insa pe mine nu ma deranjeaza ca imi atrag atentia asupra tampeniilor facute si spuse sau de parerea altora; mi-e frica sa nu fac prea multe tampenii si sa fuga ei de bine.

  7. Amabila sunt putin, pana imi sare tandara, depinde de persoana! Ipocrita nu… nu pot, nu-mi place, decat sa scot o ipocrizie pe gura, mai bine tac… daca se insista zic no comment. Nu suport ipocritii!
    Si da, am o mare problema cu astia de nu scriu corect si sa stii ca ii corectez… si le zic… nu te supara, dar se scrie asa… si sper sa bagi la cap… pt ca te voi corecta in continuare! 😀 e chestie facuta de curand… si nu s-a suparat, ba dimpotriva, ma place f mult!

  8. cred ca pot accepta orice la o persoana. de la nesimtire la prostie. totul mai putin ipocrizia. nu stiu ce e aia diplomatie si mi-am luat multe bobarnace pana acum, dar ma accept asa cum sunt si merg mai departe decat sa ma schimb. incerc totusi sa imi reprim chestiilea astea atunci cand cunosc pe cineva pana imi fac o parere despre acel cineva. dar dupa ce mi-am facut o impresie clara se termina tot. de aceea sunt putini care ma accepta (a se citi suporta).
    din pacate cred ca fac parte din familia x-ulescu. si nu o sa ma strofoc sa scriu corect doar pentru a nu deranja gagicile geniale, sexy si frumoase (a se citi demente, tocilare si nationaliste). cred ca e mai important ceea ce am de spus decat forma in care o ambalez. deal whith it.
    p.s.: nu m-am referit doar la domnisoarele prezentate de tine aici ci si la cele din viata mea de toate zilele.

  9. Eu tai in carne vie cand vine vorba de scris gresit. Adica ii spun omului in fata ca nu prea are inclinatii catre gramatica si ortografia limbii romane. ba chiar unor colegi si amici le-am dat ignore pe messenger pentru ca ma disperau cratimele puse alandala, cuvintele cu K in loc de c, cu sh in loc de ş, prescurtarile tampite. le spuneau ca au scris gresirt si apoi ii anuntam frumos ca le dau ignore. iar fata in fata mi-am si explicat gestul.

    Ipocrita nu pot fi nici daca as vrea pentru ca ma tradeaza moaca asta cu care is dotata de la muma natura si nici personalitatea (si zodia) nu-mi permite asta. Sunt prea impulsiva si poate prea sincera. Spun direct ce cred, dar o fac diplomat.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s