M-am regasit in cateva articole de la Andra si Lotus. M-a pus pe ganduri fraza „Când doare cicatricea ne doare rana veche sau faptul c-am uitat-o?” (Octavian Paler). Si m-am pus pe filosofat…
Iti rupi piciorul. Doare. Rau. Durerea dureaza. 3 zile. Sau poate doar una. Ti se pune piciorul in ghips. Nu il poti folosi o perioada. Ti se scoate piciorul din ghips. Treptat, inveti din nou sa mergi. Rana ti s-a vindecat. Nu mai doare. Ti-a ramas insa cicatricea. Si din cand in cand, cand ploua, te doare locul ranii. Te va durea mereu. Cicatricea va ramane acolo. Mereu.
Ti se frange inima. Doare. Rau. Durerea dureaza 3 luni. Sau o luna. Sau poate 48 de ore. Ok, ok, 53. Doctorii de suflete nu si-au dat inca licenta. Nu e nimeni sa-ti bandajeze sufletul. Incerci sa-l carpesti ca pe niste blugi rupti. Iti aduce un prieten un petic. Si parca-parca lucrurile se schimba. Putin. Cate putin. Daca esti norocos, incepi sa iti folosesti iar inima. Si de durut, nu te mai doare acum. Insa ai o cicatrice. Pentru ca ai fost operat pe inima. Si te va durea. De fiecare data cand bate vantul. De fiecare data cand vei asculta melodia pe care ai plans nu demult. Iar cicatricea….stii unde se ascunde? In privirea ta. Va fi acolo. Mereu.
Va recomand „Suflet”. Cine nu citeste, e un morocanos insensibil, uracios si acru. Am zis!
LE: Va speriati prea tare de conceptul de „poezie”. Nu e o chestie siropoasa, sunt pur niste versuri superbe. Nu as fi capabila sa va bag pe gat alte prostii, decat ale mele.
Blogu' lu' Pompi 
Postul tau mi-a placut. Ai dreptate!
Insa nu voi citi „Suflet”, oricat de insensibil, uracios si acru as fi. Poezia nu mai este de mult timp punctul meu forte, sau ceva care sa-mi placa.
Unele cicatrici inceteaza sa doara cand ploua… unele se vindeca complet, nu raman semne… s-au inventat terapii laser si vieti noi, mult mai fericite.
Mi s-a intamplat. Nu mai simt demult cand ploua ceva in zona operatiei de apendicita… nu mai simt nimic in locul unde mi s-a frant inima… oare sunt insensibila?
Poezia totusi am citit-o…
Unele cicatrici devin cicatrici pentru simplul fapt ca nu au meritat sa fie mai mult de atat. Candva va veni si vremea cand enervantele cicatrici vor fi astupate complet.
Cam asta-i viata: traiesti, inveti, experimentezi iar mai apoi aplici ce ai invatat.
p.s: n-a spus nimeni ca-i usor sa faci chestiile amintite mai sus iar eu n-am citit poezia pentru ca poeziile sunt de cele mai multe ori subiecte mult prea vaste, spuse in cuvinte prea putine sau de neinteles.
cand suferi de inima…suferi pana cand vrei tu. tu ai puterea sa opresti durerea. cine sufera mult…e pentru ca e slab
sunt de acord si eu cu Escu dar, in acelasi timp, recunosc ca`s implicata afectiv in cele relatate, aici depinde de fiecare persoana`n parte, de caracterul sau si de puterea pe care o detine – sau nu – pt a putea cicatriza ranile trecutului.
” A fost nevoie de durere sa pot sa te simt.” <- asta mi-a placut mie cel mai mult din poezia lui Narcis, felicitari,omule!
@Nebunelul: Multam’.
@DianaEmma: Depinde de la om la om de cat de devreme se poate vindeca durerea aia care sta acolo, intr-un colt, ascunsa, nerabdatoare sa dai din greseala de ea si sa-ti mai dea un pumn in stomac.
@Raperboy: Exact ce sugera si DianaEmma, unele cicatrici, e drept, se vor astupa cu timpul. Dar doar cu timpul.
@Escu: Sau poate e sado-maso, like moi:)):))
@Alex’andra: Exaaaact, perfecta dreptate ai. Mie imi place foarte mult urmatoarea parte:
„Credeam ca nu doare sa-ti deschizi inima.
M-au operat pe cord si l-au lasat asa.
Nu i-au mai pus copci sa se vindece,
Au deschis-o si au plecat cu totii…”
nu vreau sa fiu morocanoasa, insensibila, uracioasa si acra 😛
cicatricile raman… depinde de noi daca vrem sa ne aducem aminte cu drag sau nu. eu, indiferent de dureri, prefer sa-mi aduc aminte cu drag, privindu-le ca pe o experienta, ca pe ceva ce m-a facut mai buna, mai matura, mai cumva.
Crocoditzo, asa-i la tine, altfel ii la altii…
Chiar daca unele cicatrici se vor astupa cu timpul,tot iti va ramane ceva…si anume frica,teama.Teama ca ti se va intampla iar,si ca poate vei fi ranit/a in acelasi loc si in acelasi mod.Poezia nu o sa o citesc,pentru ca nu…vreau acum.Poate mai incolo!
Nu exista fericire fără suferinţă sau durere. Se spune ca dragostea dureaza 3 luni, suferinta de la caz la caz. Prin durere si suferinţa trebuie sa invatam sa pretuim de fiecare data mai mult clipele frumoase.
Child, nu la teama de a fi ranit din nou ma refeream, ci la frica de amintire mai degraba.
VIorel, si eu cred in ideea ca trebuie sa treci si prin suferinta ca sa te poti bucura de fericire. Insa nu stiu daca mereu astea doua se compenseaza una pe alta.
Cum ai tu talentul de-a ma rascoli… pfuai! Imi place cum le zici tu in postarile feeling-oase, eu nu puteam spune mai bine, ma regasesc printre randurile tale, intr-o proportie destul de mare. Numai ca am trecut peste faza de sado maso, sau macar tind sa cred ca am facut-o.
Culmea… azi noapte l-am visat!
Of, Ada, Ada, eu-s la partea cu crezutu’ ca:)) Nici noaptea nu-ti da pace?
m-ai pus pe ganduri….
revin dupa mult timp pe blogul tau si ma loveste din prima in moalele capului un articol parca scris despre mine….
de ce doamne iarta-ma nu s-a inventat o pastila pt astfel de „boli”???
…sau de ce nu suntem in stare sa punem punct unei situatii odata pt totdeauna?
… poate ca sunt prea slaba de caracter….si poate ca imi e mai bine sa accept firimituri de fericire decat deloc…
Hime, pare-se-ca nu esti singura pe care am pus-o pe ganduri/atins-o s.a.
Georgiana, bine ai revenit. Ma gandeam acum 3 saptamani la tine:))
Georgiana, din cate am citit la cei de mai sus, unii pot sa puna punct pentru totdeauna, pe cand altii…chiar daca se detaseaza emotional, raman cu un acel-ceva, un semn cum ca acolo, odata, demult, a durut. Nu accepta firimituri. Nu te multumi doar cu atat pentru ca meriti cu siguranta mai mult.
Ce ma surprinde e ca nu m-a criticat nimeni pentru ca am asociat sau ma rog, am facut comparatie, am asemanat o durere fizica, concreta cu una sufleteasca, abstracta.
O prefer p-aia fizica desi ma hranesc cu aia sufleteasca.
Prefer sa ma gandesc eu la o poezie decat sa citesc pe ale altora. Nu ca oi fi eu vreun geniu, dar ce vine din capul meu stiu sigur ca e ceea ce am vrut sa exprim. Asa ca is acru si morocanos si ce ai mai scris tu acolo. Na. Ganditoarelor.
Pingback: Let’s talk about broken hearts. « Hubba Bubba's Blog