Praf si pulbere

Scriu postul asta, poate incoerent, poate fara urma de fluiditate, de cursivitate, pentru ca am avut o perioada tare urata, inca o am, si ma ajuta sa ma descarc, e unicul lucru pe care mi-l doresc.

Teoretic, duminica, majoritatea oamenilor sunt liberi. Si stau acasa. Si isi omoara timpul dormind si uitandu-se la TV. Nu am inteles de ce niciodata nu gasesti duminica, la ora 14 sau la ora 16, un film bun, la care sa te uiti cu drag. Poti sa ai 100 de canale, duminica la ora 14 nu gasesti nimic de vazut. Sau poate sunt eu pretentioasa. Sau ignoranta in caz ca nu ofer o importanta deosebita unei emisiuni pe Discovery, duminica, la ora 14.

Cand eram mica, bunicii mei aveau mai mereu musafiri duminica ; prieteni de familie sau rude ; veneau, stateau, plecau. Eh, pentru mine, copilul de 10 ani, momentul de dupa plecarea musafirilor era tragedie. Uram, dispretuiam profund momentul de dupa. Bunicii se odihneau dupa-amiaza, dupa plecarea musafirilor, la tv nu gaseam nimic, prietenele mele umblau brambura pe cine stie unde. Si ma simteam singura. Ingrozitor de singura.

Desi imi place sa stau singura, sa fiu singura, sa nu ma bata nimeni la cap, sa ma organizez singura, e evident ca mi se intampla sa imi doresc uneori sa alung singuratatea, sa umplu golul.

Astazi, acum, ma simt singura. Ma simt ca un om abandonat, parasit. Mi-e dor de prietena mea cea mai buna, M., desi ultima oara am vazut-o acum 5 ore.

Nu sunt un om singur, izolat de lume , fara prieteni ; in clipa asta insa nu imi doresc sa merg intr-un club, nu vreau sa ies in oras, nu vreau agitatie. O vreau pe M. Sa stam la barfa. Ca-ntre fete. Si vreau si o imbratisare. Mare, mare. Nu virtuala. Nu o accept.

In ultima perioada, am avut fel de fel de probleme. Habar n-am cum le rezolv. E ca si cum s-ar fi adunat toate si au explodat, e ca si cum intreaga lume mi se prabuseste. E punctul ala in care imi vine sa urlu si sa spun ca nu mai rezist. Pentru ca nu mai pot. Pentru ca sunt incoltita din toate partile. Pentru ca nu am rezolvare. Pentru ca desi timpul le vindeca pe toate, nu le vindeca acum, cand pe mine ma doare. Si doare al naibii de tare.

M-a cuprins sentimentul de singuratate, m-a cuprins sentimentul de dor, cel de regret, cel de dati-mi-sfoara-si-sapun.

E plin de oameni, insa ma simt teribil de singura.

Anunțuri

14 gânduri despre “Praf si pulbere

  1. Saturnianule, ma bucur ca fara sfoara si fara sapun.
    Ma gandeam la un lucru…daca Doamne fereste! se intampla [acum fabulez, da?] sa ma sinucid, iti dai seama ca daca afla Dan Diaconescu de cazul meu ma face vedeta post-mortem?:)) Si imi diseaca blogul si vede el ca eu am tras semnale de alarma inainte:)) Ma amuza teribil de tare:))

  2. Io nu trag nici un semnal de alarmă. Sau o fac în aşa fel încît să ajungă la concluzia că am fost doar un filosof nebun iar textele mele au o valoare inestimabilă 😀 Dar decît la Dan Diaconescu, mai bine lipsă :)) Nu mă omor io ca să aibă el ce mînca 😛

    Deci aruncăm frînghia şi săpunul, nu reprezintă o soluţie. Dar atunci ce soluţii sunt? Ai vreo idee?

  3. Crezi ca idealul meu in viata e sa ma fac colega de platou cu Roxy Manelista?:))
    Fara franghie si fara sapun? Paaai…timpul, ala de se lauda ca le vindeca pe toate, el e solutia.

  4. Mi s-a mai spus asta de mulţi, chiar de persoane la care ţin foarte mult: toate la timpul lor. Dar legat de timp, am citit ceva mişto într-o carte care m-a pus pe gînduri: Timplul are nevoie de timp Ce zici de asta? 😀

  5. Mda…cunosc sentimentele descrise de tine, din pacate, le-am avut de destule ori (mai putin cel cu sfoara si sapunul), din fericire, nu le am in aceasta perioada…asa ca iti pot spune cu mana pe inima ca trec. E adevarat ca nu trec atunci cand vrei tu si ca durerea persista exact pana cand trece…natural…Dar, atunci cand nu ma simt bine, ma incurajez uneori spunand : ok, deci acum e rau, totul e de-a-ndoaselea, ceea ce inseamna ca nu poate urma decat mai bine 🙂
    Cu sentimentul de singuratate nu prea poti lupta…si mie mi se intampla, desi imi place si singuratatea. Atunci cand te simti singura, are de fapt legatura cu tine, nu cu cei din jurul tau, cu senzatia unui gol, nu o singuratate reala…Si exact cum spui, ai prieteni, de fapt nu esti singura, doar te simti asa intr-un moment…poate ca avem nevoie sa ne simtim din cand in cand singuri, sa ne realizam mai bine individualitatea si sa fim ceva mai puternici…Ai observat ca ti se intampla sa te simti asa exact atunci cand trebuie sa fii puternica pentru a rezolva ceva? De fapt poate cauti resurse 🙂
    Nu stiu daca am fost f coerenta, sunt la munca si scriu cu intreruperi :))

  6. Mă, toți avem stările astea. Și știi ce cred eu? Că de fapt în momentul ăla, cu starea pe care o aveai, ți-a fost mai bine singură, chiar dacă nu-ți dai seama de asta. Poate că timpul le vindecă pe toate, dar până se gândește el să le vindece..doare, știu. Cât despre sfoară și săpun… io zic să nu le iei pâinea de la gură celor.. EMO. 😀

  7. Cunosc si eu sentimentul.

    Eu imi caut pe yahoo games niste joculete micute, le iau de pe torrente, clicaiesc la ele o ora doua pana ma relaxez de tot si viata revine la normal. :))

    Desi sanatos in astfel de momente e totusi sa incerci, ca sigur printre atatia oameni gasesti pe cineva liber sa faceti ceva. Trebuie doar sa cauti mai bine.
    Sau sa te uiti pe un film la calculator. 😀

  8. Rontziki, mi-am epuizat toate resursele! Si e perfect adevarat ce spui tu, singuratatea mea nu are legatura cu prezenta sau absenta fizica a prietenilor mei.
    Thornofrose, emo nu ma fac:)) Insa nu aveam nevoie sa fiu singura in momentul ala, aveam nevoie de un om. Imi era arhisuficient.
    Diana, asa cum ii spuneam si lui Rontzki, nu era vorba de o singuratate fizica ce s-ar fi putut trata cu un film sau ceva antiplictiseala. Era mult mai mult de atat.

  9. Cum ti-am spus si in al doilea paragraf. Trateaz-o cu oameni. 😉
    Daca nu sutn disponibile persoane apropiate, incearca alte persoane; o iesire, o plimbare in parc, o discutie… orice. Trateaza-te cu oameni, nu incerca neaparat sa te atasezi de ei daca nu ai facut-o ceva. E o distractie, destindere… iti sterge din nevoia de socializare, te face sa nu te mai gandesti la altceva.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s