Daca va amintiti, va spuneam aici, legat de varsta de 20 de ani ca : Ma sperie pentru ca parca vrea de la mine sa fiu mai serioasa, mai responsabila. Ma sperie pentru ca vine si-mi spune sa nu ma mai joc cu puta-n nisip, sa-mi dau jucariile celor nevoiasi si sa ma apuc de lucruri serioase si cu adevarat importante. Ma sperie pentru ca vine si ma trage de maneca si-mi spune sa fiu matura.
Astazi mi s-a intamplat, pentru a treia oara in viata, sa spun, din greseala, ca am 20 de ani. Desi inca nu ii am. Eh, treaba e nasoala. Rau. Pentru ca e ca si cum subconstientul meu s-a obisnuit cu gandul asta, el ma vede deja ca pe un om de 20 de ani (inadaptat varstei sale, ce-i drept), el s-a pus deja pe treaba si ma vede batrana si nu ma mai vede copil, nu mai vrea sa imi accepte infantilitatea. Subconstientul meu s-a resemnat. Ceea ce e trist. Si ma doare. Si cred ca m-am resemnat si eu. Probabil demult, in subconstient, inconstient, ce o fi alea.
M-am resemnat referitor la faptul ca (iti) voi ierta iar dezamagirea.
M-am resemnat privitor la faptul ca am dat-o-n bara.
M-am resemnat referitor la faptul ca nu voi avea niciodata 45 de kilograme.
Ne uitam la Roxy maneliste si Sexy brailence si ne resemnam la gandul ca,copiii nostri vor creste intr-o societate in care e promovata incultura, intr-o tara in care Alina Plugaru sta cu sanii goi in ziarele de pe toate tarabele. Ne plangem pentru ca Romania e de cacat, pentru ca seful nostru e de cacat, pentru ca totul e de cacat. Ne plangem pentru ca suntem furati. Ne plangem pentru ca suntem tratati cum NU se cuvine. Dar in afara de a ne plange nu facem nimic. Pentru ca noi deja ne-am resemnat. Ne-am spus ca asta e, ca oricum nu se poate face nimic. Ne-am resemnat fara sa fi incercat. Si asta e trist. Pentru ca numai oamenii lasi renunta. Numai oamenii fara ambitie abandoneaza. Numai oamenii insuficient de puternici se resemneaza.
Iar eu sunt un om las; fara ambitie; insuficient de puternic.
Blogu' lu' Pompi 
bai, traim intr-o tara de cacat, obisnuieste-te cu ideea.
Sa fii matur nu inseamna sa arunci de tot copilul din tine.
Inseamna sa stii cand sa fii adult responsabil, si cand sa iti oferi un ragaz sa fii din nou copil, sa scoti jucariile, sa le insiri si sa te joci cu ele.
Sa fi matur mai inseamna si sa stii cand sa te resemnezi si cand nu. Putini dintre noi pot salva intreaga lume, extrem de putini; dar multi dintre noi ne putem salva pe noi insine si pe cei din jurul nostru.
Copiii nostri nu vor creste doar in societate; vor creste si langa noi. Iar daca vom sti sa le oferim o baza a educatiei bune si sa pastram mereu comunicarea cu ei, societatea nu ii va intoxica…
Nu e o problema actuala; mereu a fost tentatia ‘societatii negative’; dar unii copii au scapat de ea, prin educatia primita acasa.
@Escu: Reuşesc să nu mă simt de căcat într-o ţară de căcat. Asta pentru că încerc să mă înconjor de OAMENI. Puţini dar buni.
stii care e problema ta? nu ca in curand o sa faci 20 de ani, ci ca ai prea mult timp sa stai sa te gandesti la asta :))
nu mai filosofa atata, 20, 30, 40 ..sunt doar cifre, sufletul si mentalitatea nu ti le poate schimba nimeni. daca la 40 vrei sa fi ccopil, vei fi copil asta depinde numai de tine. maturitatea nu este necesara, decat in unele cazuri. avem timp sa imbatrinim si inca o facem destul de repede, mai nasol este ca nu avem timp sa mai fim copii, de-aia trebuie sa avem grija de chestia asta.
nu stiu daca-s coerenta… dar sper ca ai inteles ce am vrut sa spun… 😀
DianaEmma, comentariile tale sunt mai bune decat articolele mele, astfel incat in curand nu ti le mai aprob:)):)):))
Un singur lucru as avea de spus: gandeste-te ca sunt si copii care primesc o educatie buna acasa si care totusi o iau pe cai gresite… poti da vina pe anturaj, pe naivitatea lui s.a.
Saturnianule, ma bucur ca i-ai dat replica lui Escu:)) El e atat de … resemnat.
Sufletica, ai dreptate, de acum incolo o sa-mi consum timpul facand lucruri utile:))
nu`i bine sa te resemnezi.orice, dar asta nu. pentru ca din momentul cand simti ca „gata, fie ce o fi, ma astept la orice, oricum n`o sa fie prea roz”, copilul din tine raceste, treptat 😦
ce daca uneori e greu si nu`i exact cum vrem noi ? tre` sa privim partea plina apaharului numit „viata si daca nu`i prea plina, hai s`o mai umplem noi cu nitel optimism in zambete laaaaargi 😀
[si eu simt acei fiori reci de care zici tu cand, din nestire, zic ca am 18 :-s eu ii fac abia luna viitoare ]
Alex’andra, nu stiai ca minorii nu au, ma, voie pe net, mai mult de 2 ore pe zi?:)) [Nush de unde am scos-o:p].
E drept ce zici tu…dar indiferent de cat de optimisti suntem, indiferent de cat de mult ne dorim sa fie totul bine, deseori renuntam, ne resemnam chiar inainte de „lupta”.
Pingback: Sa sau sa nu? « Hubba Bubba's Blog